RSS

Arhivele lunare: Septembrie 2011

Hai, iubito, în copilărie…

Să uităm de alean şi nostalgie,
Să uităm de-a zilelor nevoi –
Hai, iubito, în copilărie
Şi copii să fim, iar, amândoi.

Tu să porţi rochiţă şi fundiţe –
Eu să port, din nou, pistrui pe nas…
Tu să faci, în obrăjori, gropiţe –
Când îndrug prostii, cu-necat glas.

Şi, păşind, timizi, pe cărăruia
Ce ne duce-n locul nostru-ascuns,
Cu arbuşti de iasomii şi tuia,
Să cătăm la întrebări răspuns.

Despre ce vom face, ce vom drege,
Amândoi, când vom ajunge mari,
Ce cărare-n viaţă vom alege –
Când, în lume, vom fugi, hoinari.

Să croim la planuri fanteziste,
Printre sărutări, vorbind în gând…
Trupul tău, firav, să nu reziste
Când în braţe te-oi lua – flămând

De iubire – făr’ să ştiu ce este –
Dar, cu gravitate, să rostesc
Vorbe, învăţate-ntr-o poveste,
Ce sunau aşa: „ştii, te iubesc!”

…Hai, iubito, în copilărie –
Să fugim de griji şi de nevoi
Şi să nu ne-ntoarcem din pruncie –
Niciodată, dragoste, înapoi…

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Septembrie 21, 2011 în Poezie de dragoste

 

Aşa grăit-a tata…

…Şi, dintr-odată, tata, îmi spune – fără glas –
Căci gândul său, în creier, uşor mi-se prelinge:
„Băiete, viaţa asta, e-un chinuit popas –
În care nedreptatea, de când e lumea-nvinge…”

Şi îmi mai spune tata, cu glas neauzit –
Ce mintea mi-o coboară din prea deşartă slavă:
„Băiete, în viaţa asta, doar banul nemuncit
Deschide orice uşă – căci lumea e bolnavă…

Bolnavă de avere, de pizmă – de-orice vrei,
Căci calcă pe alături – pân’ va călca în gol…
Ajungă, însă, zilei, doar răutatea ei –
Tu planuri chibzuieşte – gândindu-le domol;

Nu plăsmui iluzii – deşertăciune-i tot –
Nu-i viaţa cale dreaptă – ci drum pietros şi greu…
Mândriei pune-i, straşnic, căpăstru peste bot –
De vrei să fii prieten cu Bunul Dumnezeu…”

…Aşa grăit-a tata – cu glas neauzit –
Doar mâna tremurândă, ducând-o către tâmplă…
Privesc bătrânu-acesta, de muncă tăbăcit,
Senin privind la toate, ce-n juru-i se întâmplă.

Stăm, amândoi, pe prispă – eu gând cutremurat,
El – o statuie vie, de vremuri nesmintită…
Îi mângâie o rază obrazul ars, ridat
Şi un surâs-i adie pe faţa obosită…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Septembrie 21, 2011 în Poezie

 

Insomnie

O pasăre de noapte îmi ţipă la fereastră –
Veghind ca insomnia, spinoasă buruiană,
Să nu se ofilească, dintru a minţii glastră –
Şi, ochii-mi, să nu pună, cumva, geană pe geană.

Se aud în noapte greieri, iar vântul lin adie,
Salcâmii-şi storc parfumul pe târgul prăfuit…
Din depărtări, furtuna, trimite – drept solie –
Un tunet stins, lugubru – mai mult un mormăit.

Ce namilă hidoasă îmi pare neagra noapte!
Şi-n creier îmi pătrunde, adânc şi dureros,
Şuvoi de gânduri negre, dojenitoare şoapte,
Ce-mi spun că-n viaţa-mi stearpă, nimic nu e frumos.

O, pasărea aceasta, ce-şi ţipă disperarea –
Sau, poate, fericirea-şi vesteşte, cu mult sârg –
Îmi tot aduce-aminte că nu-mi găsesc cărarea
Şi-mi cere, insistentă, cu moartea să fac târg.

Strivit de plumbul zilei, de silnicia ei,
Încerc, fără nădejde, odihna să-mi găsesc…
Dar, pasărea îmi strigă, cu deznădejde: ”Hei,
Nu mai urzi speranţe, ce-oricum, se risipesc!”

Nu mai urzesc speranţe, nici amintiri nu am –
Mi-e trecerea prin lume – aproape de sfârşit…
Afară, vijelia, pornită-i pe bairam –
Salcâmi se zbat, în noapte, cu geamăt tânguit.

Iar pasărea, într-una, îmi ţipă, cu mult sârg –
Veghind ca neagra noapte, încet, timpul să-mi cearnă…
Salcâmii-şi storc parfumul pe prăfuitul târg –
Şi n-am nici o nădejde, să pun geană pe geană…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Septembrie 21, 2011 în Poezie

 

Frig de primăvară

Stă talgerul de aur, al soarelui-ntr-o rână,
Pe atât de vast şi albastrul, înaltul lumii cer…
Cerc să-mi ridic privirea, sleită, din ţărână –
Ca ochii-mi goi de vise – ofrandă să-i ofer.

Dezamăgiri şi vise-n cadenţă se succed
În viaţa mea, cu ceru-i – mai zilnic înnorat
Şi nu mai am putere în nimeni să mai cred –
Mi-e traiul tot mai silnic, mai trist şi dezlânat.

Nu-i teamă şi nu-i jale, ci-un fel de tânguit –
Căderea-mi stă alături, vioaie, ceas de ceas…
Apusul mi-e amiază – mi-e zilnic răsărit
Şi mi se-ngână în minte un cânt de bun-rămas.

În zarea albăstrită, nu văd vreun înţeles,
Nici în copacii-n floare, gătiţi să lege rod…
Pe calea deznădejdii, de-o vreme, am purces
Şi vântu-mi cântă-n taină, un obsedant prohod.

De dragostea de semeni, mă simt tot mai golit –
Lipsiţi de sentimente, îi văd – şi-ncrâncenaţi…
Mă simt străin de mine, de tot ce am iubit,
Mi-e sufletul o rană şi ochii-nrouraţi.

Cărările vieţii, tot mai înguste-mi par –
Lipsit de siguranţă, pe ele mă strecor…
E-o luptă fără noimă, purtată în zadar –
Căci nu urc nicăierea – ci tot mai mult cobor.

Mă chinuiesc, pe faţă, regrete, remuşcări –
Mi-s nopţile înecate de neîntrerupt calvar…
O, de-aş putea să depăn, ca altădat’ visări –
Să evadez din mine – un ceas-două, măcar.

Haotica gândire mi-o scald în lamentări –
Mi-e rece primăvara – şi afară şi în trup…
Dac-aş putea privirea să mi-o înfig în zări,
Aş reuşi, de mine, cu totul să mă rup.

Şi ochi ţintind spre soare, la razele-i de foc,
M-ar înnoi cu totul – şi-n suflet aş primi
Căldura sa, şi, vesel, aş crede în noroc –
Aş lua-o de la capăt şi-ncet – m-aş regăsi.

…Stă talgerul de aur, al soarelui-ntr-o rână,
Pe atât de vast şi albastru, înaltul lumii cer…
Deodată, îmi salt privirea, sleită, din ţărână
Şi ochi plini de speranţă – ofrandă îi ofer….

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Septembrie 21, 2011 în Poezie

 

Visând la tine-n primăvară

Iubito, hai, uşor, întinde-mi mâna –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
S-a dus ninsoarea – a pierit şi bruma
Şi numai bună-i vremea de iubit.

Nu-i soare, dar frumos aleargă norii,
Spre zarea largă, bulucind-puhoi…
Şi s-au întors la casa lor cocorii –
Ştii? Primăvara vine pentru noi!

Deşi-n răstimpuri, din cer cade rouă,
Să-mi răcorească ochii-nfierbântaţi,
Speranţe – mii – răsar, de viaţă nouă –
Ce-or să ne prindă strâns îmbrăţişaţi.

Hai să-alergăm spre zarea vineţie –
Va răsări şi soare-ntr-un târziu…
Şi îmbătaţi de dulce bucurie,
Vom azvârli din inimi gând pustiu.

Iubita mea, te rog, atent priveşte:
Pământ şi cer – cum, tainic, se-nnoiesc…
Simţi, tu, din pieptul meu, cum viu ţâşneşte,
Un simţământ, curat, dumnezeiesc?!

E dragostea – ce face să-nflorească,
Noian de flori în pomii roditori
Şi-n sufletele noastre să rodească,
Dorinţe vii – şi-nvăpăiaţi fiori.

Iubita mea, să fim copii de-a pururi –
Nu-i nici o noimă în a fi adulţi!
Să ne-mbrăcăm iubirea în azururi –
Ca noi, în lumea asta – nu-s prea mulţi.

Hai să ne ascundem amândoi într-unul,
Ca nimenea, din lume, nicidecum,
Iubirii noastre să nu-i ştie drumul –
Şi doar iubirea să ne stea în drum.

…Iubito, hai, de mână, tu mă prinde –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
Privirea ta – privirea mi-o aprinde –
Şi numai bună-i vremea de iubit….

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Septembrie 21, 2011 în Poezie de dragoste

 

Gânduri

Cu insistenţă, ziua, mă-ntreabă de mi-e dragă –
Degeaba-mi frământ mintea, nu ştiu ce să-i răspund…
Căci sufletu-mi nu ştie, de silă să se dreagă,
Când tot mai greu păşeşte pe-al vieţii aspru prund.

Cam ce-aş putea, eu, zilei, cam ce-aş putea să-i spun,
Acum, când circul vieţii, aproape-i de apus?
Că nu găsesc în traiu-mi nimic duios şi bun?!
Mai bine tac – căci, nu ştiu, dacă-i ceva de spus.

Mă tot gândesc, adesea, că-i timpul să fac loc
Acestor generaţii, ce se ivesc, la rând,
Să ducă, mai departe, al lumii nenoroc –
Purtat ca o făclie, de veacuri, viu arzând…

Dar, poate, cei din urmă, aceia care vin,
Schimba-vor mersul lumii şi îl vor face drept –
Să nu mai guste nimeni din silă şi venin…
Eu, sigur, să văd asta – răbdare n-am, s-aştept.

De visele ţi-s bune, dar nu le-ai împlinit,
Din lene, neputinţă – sau nu ştiu ce motiv –
Se cheamă că degeaba sub soare te-ai ivit,
Doară ca să faci umbră – pân’ la al vieţii tiv.

…Nu, ziuă, nu-mi eşti dragă (asta în gând răspund!)
Căci tot mai greu, cu tine, puterile-mi încerc;
Păşind, lipsit de vlagă, pe-al vieţii aspru prund –
Descoperind, cu groază, că mă învârt în cerc…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Septembrie 21, 2011 în Poezie

 

Evadarea din vacarm

…Vacarmul străzii darnic otrăveşte
Pân’ şi-ale noastre strânse-mbrăţişări…
Claxon strident ne sperie, trezeşte
Din metafizice şi dulci visări.

Iubita mea-nainte de plecare,
Un singur lucru aş dori să-ţi spun:
C-aş vrea cu tine, dulcea mea splendoare,
Să fiu într-un îndepărtat cătun.

Cătunu-acesta, risipit pe-o coastă –
Cum risipite-s stelele pe cer,
Să aibă, într-un colţ, căsuţa noastră,
Ascunsă-n iederă şi în mister.

Eu să-ţi fiu mire – tu să-mi fii mireasă
Şi peste prag, atuncea când te trec,
Tu, sărutându-mă, zâmbind duioasă,
Eu fruntea nevoit voi fi să-mi plec.

Jur-împrejur să crească-naltă iarbă
Şi-n depărtare-un codru secular…
În curtea noastră, un izvor să fiarbă –
Cum fierbe, iarna, ceaiu-n samovar.

Iatacul nostru, cam aşa să fie:
Vara umbros şi iarna luminat
De neaua spulberată-n vijelie,
Când ascultăm cum urşii-n uşă bat.

Eu cam ţăran – tu fragedă domniţă,
Când prin iatac, în treacăt, ne-om ciocni,
Stârniţi de mirosul de lămâiţă,
În patu-ngust, zănatici, ne-om iubi.

Vecini s-avem, doar, poate, orătănii
Şi căprioare – dar nicicum mistreţi…
În înserări să bâzâie gângănii
Şi mierle să ne cânte-n dimineţi.

La flacără de lumânare, în noapte,
Eu să-ţi scriu versuri, pe când tu visezi
Că mergem să culegem mure coapte –
Sau mere roşii din târzii livezi…

Apoi, deodat’, cuprins de fierbinţeală,
Şerpeşte, lângă tine strecurat,
Să-ţi mângâii sânii, fără de sfială –
Ca-ntru-n-alt vis, să treci, netulburat’.

În zorii zilei, să-n-ai siguranţa
Că ne-am iubit sau, poate, c-ai visat
Eu, mucalit, să nu îţi dau speranţa
Că n-a fost vis – ci–a fost adevărat.

…Departe să trăim de lumea rece,
De răutatea şi meschinul ei…
Şi viaţa-n linişte ne vom petrece,
Îndrăgostiţi, frumoşi ca nişte zei.

Căci, vezi, iubito-n jur, deşertăciunea,
Domneşte mână-n mână cu minciuni –
Sub ceru-albastru, doar tu eşti minunea,
Ce-mi izvodeşte zi de zi minuni…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Septembrie 21, 2011 în Poezie