RSS

Arhivele lunare: Martie 2015

Şoapta primăverii

Primăvara mă iubeşte –
Lin şi tandru mi-a şoptit;
Ca o fată, ce roşeşte,
Când e gata de iubit!

Mi–a promis că, dintr-odată,
Va sosi – cu ales alai…
Înflorată, parfumată,
Înverzind suflet şi plai.

Mi-a şoptit cum că, „Iubire”
E-al tău nume, în general…
Şi eşti strop de strălucire
Dintr-al soarelui pocal.

Mi-a mai spus că-n gând şi fire
Sufletele – unul ni-s
Şi tot ea, mi-a dat de ştire,
Că, noi, ce trăim nu-i vis.

Şoapta ei, atât de caldă,
M-a trezit din reci căderi…
Şi–acum, sufletul mi-l scaldă,
Însorite adieri.

Deşi-i pâclă şi e zloată,
Iară iarna-i încă-n toi –
Dorul meu-n al tău înoată,
Căci, iubito, amândoi

În curând, o ştiu prea bine,
Precum mieii vom zburda –
Căci legaţi, de sus, ne ţine
Steaua mea sau steaua ta.

Vom zburda prin iarba crudă,
Pe sub cerul siniliu…
Voi striga, lumea s-audă,
Că iubesc şi mă simt viu!

…Primăvara ne iubeşte –
Tu, iubito, mă iubeşti?!
Printre sărutări, zâmbeşte –
Sufletul să-mi primeneşti…

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe Martie 23, 2015 în Poezie de dragoste

 

Zi cu tine…

Soare nu-i şi picură –
Chipul tău mă bucură.
Rece-i timpul, însă ard
Ochii tăi, în care-mi scald

Toate disperările,
Grele – neîmplinirile.
Ochii tăi, iubito, sânt
Al tristeţilor mormânt.

Gura ta, vrăjind, mă face
Ca să fac cu mine pace…
Când cu mine mă tot cert –
Spui o vorbă şi mă iert.

Când mă simt ursuz şi rău,
Mă lipesc de sânul tău
Şi-ţi ascult bătăile
Inimii, pân’zorile

Vieţii mele, îi revăd…
Inima ta mi-e prăpăd
Tuturor frustrărilor –
Viu izvor speranţelor.

Nu ştiu cum faci şi cum dregi –
Dar de rele mă dezlegi
Cu-n sărut şi-o mângâiere
Şi privirea ta de miere.

Ştii, iubito, că îmi eşti
Zână bună – ca-n poveşti?
Iar iubirea ta îmi poartă
Paşii peste-ntreaga soartă

Călcând scârbe şi urât
Ce mi-ar sta drept nod în gât,
Dacă îmbrăţişarea ta
Din căderi nu m-ar sălta.

…Soare nu-i şi picură –
Trupul tău mă bucură.
Rece-i timpul, dar nu-mi pasă –
Căci iubirea ta mi-e casă…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 23, 2015 în Poezie de dragoste

 

Elan primavaratic

Zburătăcesc năuce orătănii
Prin curţi zbicite de solar surâs…
Albi, ghioceii, parcă bat mătănii –
Iar vrăbiile nu mai pot de râs.

Căci şesul hotărât e să-nverzească,
C-o cerbicie demnă de-un catâr…
Şi ploaia caldă vrea să-i împlinească
Ca-ntotdeauna – veşnicu-i hatâr.

…Când primăvara m-a lovit în ţeastă
C-o rază şi cu-n vesel ciripit,
Simţind vânt cald, venind din zarea vastă –
M-a-nfiorat un dor nemărginit

De planuri noi, de alte idealuri –
Mai proaspete şi vii, căci cele vechi,
S-au risipit – ca ceaţa printre dealuri –
Vreau s-apuc, straşnic, viaţa de urechi.

Vreau să iubesc, precum iubeam odată,
Când sărbătoare clipa îmi era…
Să-mi şterg din suflet orice neagră pată –
Să-nvăţ, din nou, ce-nseamnă „ a spera”.

Căci primăvara m-a lovit în ţeastă
C-o rază şi cu-n tril înveselit;
Şi de pe zăpăcita vieţii creastă –
În braţele speranţei m-a zvârlit…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 23, 2015 în Poezie de dragoste

 

Reinviere

Visez o reînviere în suflet şi-n privire
Şi-n tot ce îndeobşte numesc, ades, „iubire”…
Aş vrea ca pruncul care, am fost, să-l reîntâlnesc
Şi, plin de pocăinţă, să-i spun că nu-l urăsc…

Că de-aş putea întoarce, cumva, timpul-napoi
N-aş mai greşi – zvârlindu-i visarea la gunoi…
Ci grijuliu şi tandru mereu l-aş sprijini
Să-şi împlinească visul – oricare-acesta-ar fi.

Când nu mai ai speranţe, când nu mai poţi visa,
Devii o tristă umbră – devii chiar umbra ta…
De aceea, de visare, tot mai ades m-agăţ –
Să fiu copil la suflet, încerc să reînvăţ.

Căci prea posac şi acru, treptat, am devenit
Şi-mi flutură în suflet, prea des, un văl cernit…
Deşi-i prozaic veacul, vulgar şi mercantil –
Deloc nu-i imposibil să mă mai simt copil.

…E primăvară-n juru-mi, lumina e de miere
Şi, plin de nerăbdare, aştept o reînviere…
Simt, clar, cum mă priveşte din ceru-nalt, o stea
Ce, tainic, să mă-ndrume – a vrut şi încă vrea…

 
 

Etichete:

Visand la tine-n primavara

Iubito, hai, uşor întinde-mi mâna –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
S-a dus ninsoarea – a pierit şi bruma
Şi numai bună-i vremea de iubit.

Nu-i soare, dar frumos aleargă norii,
Spre zarea largă, bulucind-puhoi…
Şi s-au întors la casa lor cocorii –
Ştii? Primăvara vine pentru noi!

Deşi-n răstimpuri, din cer cade rouă,
Să-mi răcorească ochii-nfierbântaţi,
Speranţe – mii – răsar, de viaţă nouă –
Ce-or să ne prindă strâns îmbrăţişaţi.

Hai să-alergăm spre zarea vineţie –
Va răsări şi soare-ntr-un târziu…
Şi îmbătaţi de dulce bucurie,
Vom azvârli din inimi gând pustiu.

Iubita mea, te rog, atent priveşte:
Pământ şi cer cum, tainic, se-nnoiesc…
Simţi, tu, din pieptul meu, cum viu ţâşneşte
Un simţământ, curat, dumnezeiesc?!

E dragostea – ce face să-nflorească,
Noian de flori în pomii roditori
Şi-n sufletele noastre să rodească,
Dorinţe vii – şi-nvăpăiaţi fiori.

Iubita mea, să fim copii de-a pururi –
Nu-i nici o noimă în a fi adulţi!
Să ne-mbrăcăm iubirea în azururi –
Ca noi, în lumea asta, nu-s prea mulţi.

Hai să ne ascundem amândoi într-unul,
Ca nimenea din lume, nicidecum,
Iubirii noastre să nu-i ştie drumul –
Şi doar iubirea să ne stea în drum.

…Iubito, hai, de mână tu mă prinde –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
Privirea ta – privirea mi-o aprinde –
Şi numai bună-i vremea de iubit…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 23, 2015 în Poezie de dragoste

 

Etichete: