RSS

Arhive pe categorii: Biografie

Reinviere

Visez o reînviere în suflet şi-n privire
Şi-n tot ce îndeobşte numesc, ades, „iubire”…
Aş vrea ca pruncul care, am fost, să-l reîntâlnesc
Şi, plin de pocăinţă, să-i spun că nu-l urăsc…

Că de-aş putea întoarce, cumva, timpul-napoi
N-aş mai greşi – zvârlindu-i visarea la gunoi…
Ci grijuliu şi tandru mereu l-aş sprijini
Să-şi împlinească visul – oricare-acesta-ar fi.

Când nu mai ai speranţe, când nu mai poţi visa,
Devii o tristă umbră – devii chiar umbra ta…
De aceea, de visare, tot mai ades m-agăţ –
Să fiu copil la suflet, încerc să reînvăţ.

Căci prea posac şi acru, treptat, am devenit
Şi-mi flutură în suflet, prea des, un văl cernit…
Deşi-i prozaic veacul, vulgar şi mercantil –
Deloc nu-i imposibil să mă mai simt copil.

…E primăvară-n juru-mi, lumina e de miere
Şi, plin de nerăbdare, aştept o reînviere…
Simt, clar, cum mă priveşte din ceru-nalt, o stea
Ce, tainic, să mă-ndrume – a vrut şi încă vrea…

Anunțuri
 
 

Etichete:

Framantari

Şi cum va fi, nici nu mai ştiu –
Mereu cu mine mă tot cert…
Iubirii mele să-i pun frâu –
Mă simt când sigur, când incert.

Căci, uneori, sunt disperat –
Apatic sunt, adeseori,
Că-mi eşti când cerul înstelat,
Când boltă îmbrăcată-n nori.

Ades aş vrea să-ţi fiu veşmânt
Şi călduros să te-nfăşor…
Iar alteori, de gheaţă vânt,
Aş vrea să fiu – să te-nfior.

Cu tine gândul mi-l împart
În nopţi de crunte insomnii,
În două sufletu-mi despart
În zile negre şi pustii:

O parte ar vrea să te iubesc
Cu patimă arzândă, grea…
O parte-ar vrea să îmi doresc
Să nu mai fii iubita mea.

Căci deznădejdi şi îndoieli
Mă-ncearcă zilnic, ceas de ceas;
Cu tine-ntruna aş vrea să fiu –
Sau să-ţi spun ultim „bun-rămas”.

…Şi cum va fi – nici nu mai ştiu,
Mereu cu mine mă tot cert…
Ba mă simt mort, ba mă simt viu –
Iubire – sentiment incert…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Februarie 11, 2012 în Biografie, Poezie

 

Etichete: , , , , , ,

Portret alb-negru

Privesc, atent, o poză alb-negru de demult
Din care vag zâmbeşte un tânăr arogant…
Privirea lui trufaşă, vieţii-i cere mult
Şi vesel străluceşte-n sclipiri de diamant.

Deja, pe frunte, poartă – sub cutele adânci,
Nedumeriri şi vise şi multe întrebări…
Dar crede că ce zboară, făcut e să-l mănânci –
Căci pasăre-i e gândul, zbughind spre-albastre zări.

Visările-i sunt limpezi, ca apa unui râu
Şi pânzele speranţei, le ţese cu mult spor…
Iar trupu-abia aşteaptă, scăpat odat’ din frâu,
Să zburde, mânz bezmetic, spre largul viitor.

Năvalnic s-au dus anii…uşor s-au destrămat
Speranţele ţesute grăbit dar diafan…
La carul dur al vieţii, odată înhămat,
O gloabă-i, astăzi, mânzul – păşind fără elan.

…Privesc atent o poză alb-negru din trecut –
Privirea mi-e sticloasă şi sufletul mi-e greu…
Cărările vieţii – duc, toate, către lut
Şi, dureros, descopăr că tânărul sunt eu…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Decembrie 1, 2011 în Biografie

 

Calator as vrea sa fiu…

Călător aş vrea să fiu,
Cât mai suflu, cât păşesc –
Cât mai pot ţine în frâu
Ziua traiului lumesc.

Cât aş vrea ca să păşesc,
De pe humă până-n iad…
Păcate să-mi ispăşesc
De pe largul vieţii vad.

Ca un muritor de rând,
Vreau să văd ce n-am văzut:
Turma umbrelor, cărând,
Grozăvii ce le-au făcut.

Cât aş vrea să mă înalţ
Printre stele-n zbor stingher…
Şi papucii să-mi descalţ
Pe un prag de-argint din Cer.

Paradisul să-l privesc
Doar o clipă – pe furiş…
Poate neamul mi-l găsesc
Într-un verde luminiş.

S-ar putea, dezamăgit,
Să nu-mi văd nici un fârtat…
Poate neamul mi-a fugit
Într-al iadului regat.

Speriat – sau în extaz
Pe pământ să mă întorc…
Desluşit, sau nu prea treaz,
Minţile să mi le storc

Ca-ntre Cer şi între iad
Lămurit – să hotărăsc
Dacă-n flăcări vreau să ard –
Sau în Rai să odihnesc.

E atât de greu, pe-aici,
Traiul silnic să-mi mai duc…
Căci, lovit de-al lumii bici,
Umblu palid şi năuc.

…O, ce-aş vrea ca să păşesc
Pân’ la Cer, până la iad!
Vreau cărarea să-mi găsesc –
Şi să scap de traiu-mi fad…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Decembrie 1, 2011 în Biografie

 

Vis

Meditând la viaţa-mi goală –
Şi gustând singurătatea
Simt cum mi se-aşează-n poală
Lin şi tandru, tainic, moartea.

Şi începe să-mi rostească,
Fără grabă, vocea-i calmă,
Despre viaţa mea prostească –
Slută ca şi o sudalmă:

„Hei, băiete-n vise stranii
Şi-n iubiri, mereu pierdute,
Irositu-ţi-ai toţi anii,
Dorind vrute şi nevrute.

Ai crezut că tinereţea
Pentru veci ţi se cuvine –
N-ai ştiut că frumuseţea
E un dar – de azi pe mâine.

Acum stai cu minte goală
Şi cu sufletul, deasemeni;
Numai eu îţi stau în poală…
Unde ţi-s iubiţii semeni?!

Toţi, iubindu-se pe sine,
Îşi trăiesc meschina viaţă,
Căutând, mereu mai bine,
Să alunece prin ceaţă.

-Căci, o ceaţă, fără margini,
Este trecerea prin lume…
Printre pietre şi paragini,
Căutaţi să fiţi un nume.

Şi uitaţi, plini de-ngâmfare,
Evitând să înţelegeţi,
Că spre mine, orice cărare
Duce, pe oriunde mergeţi.

Hei, băiete, hei copile,
Îmbâcsit de vise stranii,
Nu trăi-n iubiri facile –
De pe-acum, dă-mi mie anii

Care ţi-au rămas, în cârcă,
Să-i mai duci, ca pe-o povară;
Şi nu-mi spune că-s o hârcă
Şi alte vorbe de ocară.

Căci din toată viaţa-ţi tristă,
Fără dor, fără speranţă,
Eu sunt LUCRUL ce există –
Şi exist, cu siguranţă!

Şi iubire şi speranţă –
Nu-s decât gândiri deşarte –
Singura ta siguranţă
Sunt doar eu: mă cheamă „Moarte”.

…M-a trezit, deodată, ploaia –
Ce-a-nceput, în murmur moale…
Cercetez, atent, odaia:
Chiar mi-a stat moartea în poale?!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Septembrie 7, 2011 în Biografie

 

Testament

Aici mi-e dat ca să mă sting,
-Sub veac nătâng şi nespălat –
Unde tristeţi adânci mă ning –
În dulce şi banalu-mi sat.

Aici am fost puşti şi golan
Şi prima dată am iubit…
Şi am vrut mereu să fiu ţăran –
Dar pe deplin n-am reuşit.

Eu mi-am iubit vecinii toţi –
Ei – nu ştiu dacă m-au iubit…
Azi, când cu toţii sunt cam morţi –
De acest gând mă simt golit.

Pe uliţele-acestui sat
Am alergat şi-am ţopăit…
Şi cu colindul am umblat –
Şi am fost copil nefericit.

Poveşti am învăţat s-ascult
Şi vânt şi păsări să-nţeleg…
Din satu-mi n-am plecat prea mult –
Dar am visat Pământu-ntreg.

Şi-o să vă las, ţăranii mei,
Tot versu-mi – ce n-a râs vreodat’
Şi trupu-mi, sub salcâmi sau tei,
Voi, să mi-l duceţi la-ngropat.

În cimitirul pripăşit
Pe coasta de la deal de sat,
Voi să mă duceţi liniştit –
Râzând de moarte, înfundat.

Din trupul meu, vor da izvod,
Salcâmi, scaieţi sau, poate, flori…
Şi-n toamne mi-or cânta prohod
Cernite şi bătrâne ciori.

Şi-n lutul vostru îngropat –
Acas’ o să mă simt mereu…
Pân’ ce veleat, după veleat,
Va pierde locu-n care-s eu.

…Aici mi-e dat ca să mă sting,
În locu-de-unde au zburat
Spre cer, tristeţile-mi ce ning,
Şi-or ninge veşnic al meu sat…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe August 23, 2011 în Biografie

 

Distih

Sfâşiindu-mă-ndoiala –
Sunt poet – mânca-m-ar fala!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe August 20, 2011 în Biografie