Alean

Unde sunteţi, vecinii mei?
Acele babe susurând poveşti
Cu zâne, cu balauri şi cu zmei,
Cu Feţi-Frumoşi şi întâmplări crăieşti.

Unde sunteţi, moşnegii mei sfătoşi?
Cu vorba voastră, pururea domoală,
Ce-mi povesteaţi despre haiduci pletoşi
Pân’ ostenit vă adormeam în poală.

Unde sunt, azi, poveştile acele
Care cu limpezi slove s-au săpat
Pe-albastrul amintirii mele
Şi-ntreaga viaţă m-au urmat?

Sub cruci de lemn, încet, s-a risipit
O lume-n basme-nveşmântată
O lume-adânc învăluită-n mit
Cum nu va mai fi niciodată.

Grădini pustii şi case părăsite
Mă-ntâmpină când, searbăd, mă întorc
Pe acele locuri – de-acum ofilite
Unde viaţa îmi părea un joc.

“Unde sunteţi vecinii mei,
Azi, când nimicul mă pătrunde?”
– Strig întruna, dar din patru zări,
Silnic, doar ecoul îmi răspunde.