Mamelor nefericite
La ceas de seară mă întreb, naiv,
De ce prin cârciumi viaţa mi-am pierdut-o,
De ce cu vinul ieftin şi parşiv,
Nădejdea a-lor mei am risipit-o?
Te simt, măicuţa mea, în ceas târziu,
Gândindu-te că ţi-s săraci feciorii,
Dar, mamă, nu mai pot alt om să fiu –
Şi nici nu pot din gând să-ţi alung norii.
Dac-aş fi, măcar, la vârsta când
Lumina stelelor părea aproape
Şi cerul câmpul străveziu
Din care curcubeul cade-n ape.
Nemernicia mă împinge-n gol
Nu-i cale nici-nainte, nici-napoi –
Miasmele mocirlei dau ocol,
Tot mai aproape-s, mamă, de noroi.
Îmi spui mereu, măicuţă, că-s beţiv
Şi mă întrebi mereu, nefericito,
De ce cu vinul ieftin şi parşiv
Nădejdea ta, pe veci, am risipit-o?
BORIS IOACHIM 