BIOGRAFIE VII
Motto:
Păşteam un cârd de oi şi vântul
cânta aşa frumos în firul ierbii!
De pe gorgan, cu ochii, stăpâneam
întreg Pământul Eram copil…
Cu-un băţ mai lung decât mi-era statura
În gândul meu, fălos, împărăţeam natura.
Călcând sfios spre soarele- răsare
Supuşii mei erau o turmă de mioare.
Obrazul de copil, alene-mi mângâia,
Primăvăratec vânt, ce-n ierbi se răsfăţa
Un fir de nalbă frământam în dinţi
Şi ceru-mi albăstrea privirile cuminţi.
Apoi, deodată, totul a pierit…
Împărăţia mea de vis s-a risipit.
Cu un ghiozdan ce spatele-mi curba
Abrupt, copilăria-mi-se sfârşea.
În mohorâte săli am îngropat,treptat,
Şi zâmbetul – şi gândul meu curat.
Cu slovele, de-odată-am învăţat
Să mint, să-njur şi să mă bat.
O lume nouă mi-se deschidea
Şi asfel pieri copilăria mea
Azi sunt bărbat… ştiu să mă port distins…
Mi-e sufletul uscat şi părul nins.
Privirea mea – de ceruri albăstrită
Se stinge lent, de rele-mbătrânită.
Din puştiul răsfăţat de soare şi de vânt
N-a mai rămas nimic – de-aceea cânt:
“Cu-n băţ mai lung decât mi-era statura
Împărăţeam, cândva, voios, natura;
Primăvăratec vânt în ierbi se răsfăţa
Şi de azur era copilăria mea..”
BORIS IOACHIM 