Cu verde-mbrăcată, natura-i mireasă!
Da-n suflet, deplin, mi-e toamna stăpână;
Cu asprele-i vânturi fac bună casă –
Cu vinete-amurguri merg mână în mână.
Amiezi aurite, scăldate în foc,
Nicicum nu alungă a inimii iarnă
Seninul nu-mi face cu ochiul deloc
Şi-n sufletul meu, zăpezi prind să cearnă.
Înalt este ceru-mbrăcat în sineală!
Da-n inima-mi stinsă zac nori de tăciune
Trecutele patimi mai scot la iveală
Uitate-amintiri şi un dor fără nume.
Oricum, primăveri în van albăstresc
Mâhnitele zări, ce tremură-n zori…
Suave parfumuri, arar, îmi vestesc
Că aspre regrete-mi sunt fraţi şi surori.
BORIS IOACHIM 