Ostenit

Ştiu: sunt profund neserios
Cu firea-mi veşnic schimbătoare
Cu mutra mea de ins fricos
Şi înclinat spre delăsare.

Da-n tainice dimensiuni,
Adesea mă scufund alene
Şi de pe piscuri în genuni
Eu mă arunc din vreme-n vreme.

Ce caut ? Nu mai ştiu nici eu…
Iubirea, Omul, Veşnicia ?
O! Martor iau pe Dumnezeu
Că m-a învins, treptat, prostia.

Zadarnic mintea mi-o înec
În vis mustind de cutezanţă
Căci vede-se în tot ce-ncerc
Că nu mai e nici o speranţă.

Căci tinereţea mi-a zburat
Ca biblicul porumb din arcă
Şi sufletu-mi, cândva curat,
De mâl şi fiere plin e, parcă.

Seninul cerului arar
Stinşii mei ochi îi albăstreşte
Sunt obosit şi solitar
Şi moartea-n suflet port, hoţeşte.

Ştiu : sunt profund neserios –
Cu firea-mi veşnic schimbătoare
Şi aştept, nici trist, nici bucuros
Semnal spre Marea mea Plecare.