Din streşini lăcrimează gheaţa
De palma vântului atinsă
Şi înviorată-i dimineaţa
Când gura gerului e-nchisă.
Scăpată-i firea de zăpadă
Când soarele sărută geamul
Şi-un ghiocel iese să vadă
De nu cumva-nverzit-a ramul.
Pe garduri gureşi guguştiucii
Înadins îşi înteţesc gâlceava
I-ascult şi gândurile-mi negre
Se risipesc în vânt, ca pleava.
E-un zvon de vrăbii guralive
Şi gârlele se-ntrec în clocot
Iar mânjii bolţi-n înserare
Se tachinează-n vesel ropot.
Se hârjonesc zburdalnici miei
-Vag firul ierbii se iţeşte –
Cu toporaşi şi cu brânduşe
Natura iar se primeneşte.
Fuior de abur izbucneşte
Din reavănul miros de glie
Şi-un ciripit sfios soleşte
Gingaşul tril de ciocârlie.
Pe-ntreaga fire e stăpână
Fără tăgadă primăvara
Şi zile calde or să vină
Să înverzească-ntreagă ţara.
O, Doamne, mulţumescu-ţi, dară,
Pentru-acest nou belşug de soare
Şi, rogu-te, fă să răsară
Speranţe noi în fiecare.
BORIS IOACHIM 