Toamna

Ce să-ţi mai spun, iubito, despre mine
La ceas de noapte şi de vânt?
C-am gânduri negre o mulţime
Sau cât de trist şi singur sânt?

Să-ţi spun că mor cu fiecare frunză
Ce cade-ngălbenită de pe ram
Că toamna mi-a sădit în suflet jale
Şi nici un fel de vise n-am?

Sau să-ţi vorbesc de nopţile de zbucium
Când vântu-mi bate-n geam plângând
Spărgând tăcerea-n glas de bucium
Şi pomii îndoindu-i la pământ?

…Crengi dezgolite silnic de frunze
Scheletice braţe par, cerşind îndurare,
Cu gust de pelin mă sărută pe buze
A toamnei cernită şi rece suflare.

Ca o durere ascunsă, îmi chinuie gândul
Clipă de clipă, inima neagră…
Cu geamăt adânc doarme pământul
Şi-mi tremur-a plâns fiinţa pribeagă.

Vor fi alte vremuri, vor fi?
Sau adormi-voi pe pajişti uscate….
Şi vântul rece-mi va şopti:
„Nu mai spera, toate-s deşarte.”