Visatorii

“Iată visătorul, veniţi să-l omorâm!”
Ieşire, 37, 19-20

Nu e loc în lumea asta vană
Pentru îndrăgostiţi şi visători
Poţi doar să priveşti, să bagi de seamă
Să nu fii zdrobit de-ai lumii nori.

De nu poţi să fii meschin şi rece
Nu ai drept sub soare ca să şezi
Vin “deştepţii” lumii să te-nece,
De n-accepţi lumina să ţi-o pierzi.

Între ei, lupi crânceni, te îndeamnă
Ca să urli, la fel cum fac ei,
Şi să-nveţi noroiul ce înseamnă
Şi să-ţi faci din diavoli dumnezei.

Unde banul şi puterea strâmbă
Sunt stăpâni şi legile le fac
De eşti visător, vezi cum se schimbă
Zumzetul lumini-n râs de drac.

Întunericul îl fac lumină
Şi duhoarea o numesc parfum
Iar tu, visător, vezi cum se-nclină
Axa lumii spre-al iadului drum.

Îţi rămâne cârciuma şi visul
Deşi, tot mai greu, mai greu te porţi
Te îneacă spaimele şi plânsul
Strămutându-te printre cei morţi.

Visători, nu mai speraţi nimica
Pentru voi sub soare nu e loc
Când domnesc minciunile şi frica
Şi lumina-i pusă sub obroc.