A-tale gânduri cu ale mele vise
Nu au, demult, nimic, nimic comun…
Să mi pun în faptă vorbele-ţi promise –
Ar însemna să fiu doar un nebun.
Cât de uşor e să rosteşti cuvinte
Pe care, apoi, să pari că le-ai uitat!
E atât de simplu pentru cel ce minte –
Pentru-a minţi te naşti, nu-eşti învăţat.
Ce vânt bolnav mi-te-o fi scos în cale,
Cu ce din minţi m-ai scos nici nu mai ştiu…
Din tot ce-ai spus, mereu, vorbele tale
M-au tot ucis – dar astăzi mă simt viu.
Cu cât cinism, ascuns în vorbe calde,
Stârneai în mine valuri de fiori,
Încât simţeam că inima îmi arde –
Şi pân’ şi-n buruieni vedeam doar flori.
Apoi, încet, încet, cu pas molatic,
În faţă adevărul m-a privit –
Iubirea ta era doar gând sălbatic
De-a mă robi – şi chiar m-a şi robit.
Dar astăzi vesel şi uşor ca pana,
Mă simt lipsit de al minciunii lest!
Din nou, speranţa îşi înalţă geana –
Atât a fost – nimic n-a fost în rest.
Adio, deci, rămâi cu vanitatea
De a fi fost stăpână pe-un naiv…
Căci eu aflat-am iarăşi libertatea –
Tu altuia dă-i zâmbetu-ţi parşiv.
BORIS IOACHIM 