Starea de penibil mă mai bagă-n seamă…
Vini de altădată vin să-mi ceară vamă.
Spaime şi coşmaruri îmi tot sunt tovarăşi –
Căţelandrii fricii rău mă latră iarăşi.
Hei, albastre zile, pavăză mi-au fost! –
Au plecat cu veacul vânăt şi anost.
Să-mi mai fac reproşuri, astăzi, când pustiu
Sunt de toate cele – cred că-i cam târziu.
Ce tăcută-amiază adastă-n miez de zi!
Sub zăduful verii – nu-s ce par a fi.
Trecătoare clipe, de senin repaus,
Au zburat, în grabă, peste-al vieţii haos.
Obosit şi singur, ars de remuşcări,
Orb ţintesc, aiurea, către stinse zări.
Mai veni-vor clipe cu sclipiri de stea,
Sau s-o stinge-n humă, paşnic, viaţa mea?
…Starea de penibil mă mai bagă-n seamă –
Spaima mă îneacă cu amara-i zeamă.
BORIS IOACHIM 