Vis de april

Vânt suav, ca de april,
Îmi inundă, vesel, ceasul…
Vreau să fiu, din nou, copil –
Cristalin să-mi fie glasul.

Vreau bunica să mă cheme
În căsuţa ei pleoştită
Şi să simt, fierbând, cum geme,
Lapte, aburind pe plită.

În cămara înnegrită,
Mirosind a busuioc,
Să-mi simt viaţa că-i menită
Spre visare şi noroc.

Basme, molcom, povestite
De bunica – în înserări,
Să mă ia pe nesimţite –
Să mă ducă-n alte zări,

Spre tărâmuri cu palate,
Cu caleşti, cu zâne bune,
Cu-ntâmplări hazlii, ciudate –
Ba naive – ba nebune…

…Dar bunica nu mai este,
Nici căsuţa ei pleoştită…
Însămi, viaţa e o poveste –
Dar deloc preafericită.

Buruieni cresc, azi, pe locul
Unde ascultam poveşti…
Şi, nicicum, pribeag, norocul –
Nu-mi trimite, din zări, veşti.

Iar bunica tace-n taină
Sub un strâmb salcâm culcată…
Lutul rece-i este haină –
Nimic nu-i ca altădată.

Ape-amare – în plin april,
Îmi inundă ochii, ceasul…
Nu mai pot să fiu copil –
Şi-necat îmi este glasul…