Sentiment

Mai scotocesc prin minte, cătând zile senine,
Căci nu ştiu ce-mi aduce nici ziua cea de mâine…
Trăiesc o viaţă fadă, scăldată-n remuşcări
Şi chinuită, zilnic, de tragice-ntrebări:

De ce nu-i bine-n lume, de ce-i nefericire
Când îi ghicesc pe semeni tânjind după iubire?
Ar fi atât de simplu cu noi sinceri să fim
Ca tot să fie bine şi toţi să ne iubim!

De nu-i sinceritate, dragostea-i un cuvânt
Lipsit de-orice esenţă – o vorbă spusă-n vânt…
Privesc mereu azurul şi-mi pare că doar eu
Ghicesc că de acolo priveşte Dumnezeu

Şi cred că se întreabă de ce făptura Lui
Calcă mereu pe-alături, pe drumul cel mai şui…
De ce, de generaţii, mai toţi, mereu greşim
De ce, mânaţi de ură, ne mintem şi minţim?

E-atât de vastă lumea şi pentru toţi e loc
De bine, libertate – şi, totuşi, nenoroc
Purtăm, mereu, în suflet – mereu nemulţumiţi,
Plângându-ne că suntem de El nedreptăţiţi.

Hei, semeni, hai să facem o clipă voia Lui
Şi , poate, fericirea, străină nimănui
Nu-i va mai fi, vreodată, trăind pe acest pământ
Şi dragostea, dreptatea – nu vor fi vorbe-n vânt.

…Mai scotocesc prin minte, cătând zile senine,
C-o umbră de speranţă privind ziua de mâine;
Încerc viaţa-mi fadă s-o scap de remuşcări,
Să nu mă mai frământe atâtea întrebări…