Asculta vantul…

Ascultă vântul la fereşti
Şi roagă-te la Cel Preasfântul,
Ca vântul – să nu rătăceşti,
Din loc în loc, pe tot Pământul.

Ascultă-i lungul tânguit,
Învălmăşind crengi desfrunzite,
Şi bucură-te, de-ai găsit,
În tine gânduri liniştite.

Ascultă-i plânsul liniştit,
Din înserări, când ploaia cade
Şi bucură-te, de-ai găsit,
În juru-ţi oameni cumsecade.

În ierni, când aspru şi-ncruntat,
Cu răutate-ngheaţă firea,
Te bucură, de ai aflat,
Cel mai de preţ lucru: iubirea.

În primăveri, când suflu-i cald,
Zbiceşte reavăne răzoare,
Tu, punând răutăţii gard –
Găseşte-ţi raza ta de soare.

Şi, astfel, cât îţi va fi dat,
Să calci sub cerul plin de stele –
Îţi va fi sufletu-mpăcat
Şi îndepărtat de orice rele…

 

Depresie XI

Vreau să-ntreb vântul aspru, de-unde vine,
De n-are, cumva, veşti şi pentru mine
Cum că, de-odată, m-o lovi năpasta
Să plec şi eu, cu calm, din lumea asta

Spre-o lume, poate, totuşi, mai aparte
În care să nu fie frig şi moarte,
O lume mai săracă-n nedreptate
În care de-un colţ cald s-am şi eu parte.

Unde te-ntorci, doar vorbe veninoase,
Ciudate-mi par, când sunt, şoptiri duioase
Nu-i loc nici pentru-un dram de bunătate
Şi nu mai ştiu ce-nseamnă „libertate”.

Unde păşesc, privesc, mereu, în urmă
Fiindcă, încet, toţi devenim o turmă
Şi nu pot şti, ciomagul ce loveşte
În ceafă, cine anume-l mânuieşte.

…Tu, vântule, doar şuieri şi tot gemi –
Cred că şi tu de lume te cam temi!
Aşa că, nu-ţi mai pun nici o-întrebare…
Deşi, glasul tău şfichiuie şi doare.