S-ar zice că, iubito, aproape orişicând –
Tu ai mereu dreptate, în vorbe şi în gând …
Eu n-am nici o speranţă, măcar nu pot visa,
Să-mi fii, vreodată, alături – să fii de partea mea.
Nălucile visării, demult ne-au despărţit
Pe căi deosebite – ne-au dus, ne-au rătăcit –
Zadarnic cătăm, astăzi, pe cerul infinit
Să aflăm unde e steaua ce ne-a călăuzit.
Dar între timp, femeie, eu am aflat – cumva
Că steaua vieţii mele nu e şi steaua ta
Şi că, de fapt, nimica – după o viaţă-ntreagă,
Nu ne-a legat, vreodată, oricât mi-ai fost de dragă.
Că dragostea e oarbă – o ştie orişicine –
Dar, astăzi, când cu-ncetul mă reîntorc în mine
Descopăr cu stupoare că, deşi, te-am iubit
Nu eşti nici pe departe ceea ce mi-am dorit.
Dar eu, fără de preget, încă-ţi mai spun „iubito” –
Iluzia iubirii, deplin, n-am părăsit-o…
Deşi, golul din suflet, cu mine-l umplu-ncet –
Îţi las părerea falsă că-n dragoste-s valet…
