Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un nou an.
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe,
Aşa erau şi când eram puştan.
Cum cenuşii trec toate, clipa – anul!
Dar bine e că, încă, mai trăiesc.
Ştii, câteodată, aş vrea să dau cu banul:
Să te iubesc – să nu te mai iubesc?
Vezi, tu, e tot mai greu despre iubire
Să pomeneşti – dar încă s-o trăieşti,
Căci lumea noastră lunecă-n neştire,
Către genune…Tot mai triste veşti.
De pretutindeni, vin să ne despoaie
De-orice speranţă – deşi, nu le ascult,
Şi atunci, cum poate inima-mi vioaie
Să-ţi dăruiască multul ei tumult?
Se duce înc-un an şi an nou vine,
Nu sunt bătrân – dar nici nu-ntineresc,
Decât când mă gândesc, duios, la tine,
Şi-am dat cu banul: vreau să te iubesc.
Să-ţi spun, banal, cum toată lumea spune,
Iubita mea, „la mulţi şi frumoşi ani”?!
Nu, o să-ţi spun: să ai doar zile bune,
Un an e mult – darmite, mai mulţi ani!
Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un alt an,
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe –
Aşa erau şi când eram puştan.
BORIS IOACHIM 