SERENADĂ-BORIS IOACHIM
În părul tău se joacă vântul
Pe alături trec, şoptind, perechi
De dragul tău râde castanu
Cu gura până la urechi.
Cu bluza-ţi roşie ca focul
Ochiul mi-l arzi când te priveşte
Aş zice că-n sfârşit, norocul,
Azi mi-a zâmbit, dumnezeieşte.
De albul feţei tale, ziua
Păleşte ca frunza sub brumă,
Că te-a făcut aşa frumoasă –
Ferice e de a ta mumă!
Şi nu-i cuvânt ca să descrie
Pojarul ce-ai aprins în piept
Eşti tot ce mi-am dorit, frumoaso,
De-o veşnicie te aştept.
Născută nu erai când, tainic,
Eu te iubeam în ceas pustiu
Dar aşteptându-ţi întruparea
Anii m-au nins fără să ştiu.
Deci, bine ai venit, iubito,
Ce bine-arăţi, stând sub castani!
Doar clipa cred că ai greşit-o
Cu numai douăzeci de ani…
BORIS IOACHIM 